„Așa e tenisul: ori ai o zi bună, ori una proastă. Am vrut să plec acasă după ce am pierdut în calificări”. Elevul lui Goran Ivanisevici colecționează nume grele pe lista sa de învinși: victorie în 79 de minute cu Murray la Dubai

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Borna Coric a detonat bomba la turneul ATP 500 de la Dubai. Adolescentul croat a trecut cu un sec 6-1, 6-3 de favoritul numărul 3, britanicul Andy Murray. Pentru ex-iugoslav este a doua victorie împotriva unui jucător din Top 5, în mai puțin de un an și îl are în vizor în continuare pe Roger Federer, pe care îl va înfrunta pentru un loc în finala turneului.

Croatul a intrat pe tabloul principal ca lucky-loser, după ce în calificări a cedat în fața francezului Fabrice Martin (numărul 350 mondial). În primul set al partidei cu Murray însă, Coric a pierdut doar trei puncte pe propriul serviciul, în timp ce dublul câștigător de turneu de Mare Șlem și-a cedat serviciul de două ori.

A fost un meci bun făcut de mine, m-am simțit bine pe teren și sunt fericit că sunt în semifinale. După ce am pierdut în calificări, am vrut să plec acasă, dar așa e tenisul, o dată ai noroc, o dată ai ghinion. Știu că în turul următor mă așteaptă Roger, dar o să intru pe teren și o să-mi joc cel mai bun tenis. Despre meciul cu Andy, ce mai pot spune? Am fost surprins că în primul set am reușit să fac două break-uri. Cum am mai spus, așa e tenisul: ori ai o zi bună, ori una proastă„, a povestit croatul pentru ProSport.

În turul următor Coric îl va intălni pe Roger Federer, cel care a beneficiat de abandonul lui Richard Gasquet după câștigarea primul set, 6-1. Pentru calificarea în semifinale, croatul a obținut 180 de puncte ATP și un cec în valoare de 108.000 de dolari.

Aceasta este cea mai mare performanță obținută de tânărul croat, după ce anul trecut a atins semfinalele turneului de la Basel, unde a trecut în două seturi, 6-2, 7-6(4), de Rafael Nadal.

O stea în ascensiune: cum a ajuns Coric pe radarele pasionaților sportului alb

  • Adolescentul de 18 ani este perceput ca o nouă stea a tenisului mondial.
  • Antrenat de croatul Goran Ivanisevic. Borna și-a arătat valoarea încă de pe vremea junioratului, ajungând în fazele superioare ale turneelor de Grand Slam rezervate tinerilor jucători.
  • În 2013, a triumfat la Openul American după ce a trecut de marea speranță a australienilor, Thanasi Kokkinakis.

Atunci a început și ascensiunea sa în circuitul ATP, câștigând diferite turnee Futures, dar și Challenger. Anul 2014 a început bine pentru croat, cu o victorie de răsunet în fața numărului 21 mondial la acea vreme, Jerzy Janowicz. La turneul de la Umag (Croația), Coric a ajuns până în sferturi, fiind eliminat de Fabio Fognini, în trei seturi, apoi a ajuns pe tabloul principal al US Open-ului, la seniori, reușind să treacă în primul tur de Lukas Rosol. La Swiss Open, Coric a obținut prima victorie împotriva unui jucător din Top 15, în fața lui Ernest Gulbis, succes care a deschis o serie impresionantă, victimă după Andrey Golubev (locul 66 în momentul acela) fiindu-i fostul lider mondial, Rafael Nadal (3 ATP la ora începerii partidei). Seria sa a fost încheiată în semifinale, la Basel, de David Goffin, după un meci extrem de disputat.

La începutul acestui an, elevul lui Ivanisevic a pierdut în turul 2 la Chennai (India), apoi și-a trecut în palmares prima prezență pe tabloul principal de la Australian Open.

Articol scris de Valentin OLTEANU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×